MAIESTRIE. Crocodilii, rechinii, serpii, hipopotamii, pelicanii, porcii spinosi si soimii au fost deliciul copiilor prezenti la Cirkus Acquatico Eveniment. Italienii de la Cirkus Acquatico dau reprezentatii in Bucuresti, timp de trei saptamani Razvan Bica Crocodili, rechini, serpi, hipopotami, pelicani, porci spinosi, cam asta puteti vedea zilnic vis-a-vis de Piata Moghioros, la Cirkus Acquatico, in cadrul celor doua spectacole de la orele 18.00 si 20.15. Miercuri, la premiera, cortul circului italian a fost arhiplin. O coada interminabila la bilete si o harmalaie de nedescris a sutelor de pusti veniti cu parintii te faceau sa te gandesti de doua ori daca merita sa intri. Nici pretul cam prea european al biletelor nu era incurajator: 35 de lei in primul sector, 25 de lei in cel de-al doilea si la tribuna. „Am ajustat preturile pentru Romania. In tara noastra, Italia, un bilet costa 30 de euro in primul rand”, ne explica Emidio Savio, unul dintre organizatori. In final, concluzia a tras-o unul dintre spectatori: „Am venit cu toata familia, si avem o familie numeroasa, ne-a costat destul, dar a meritat”. La prima vedere esti cam dezamagit: o scena destul de micuta, niste scaune mai de Doamne-ajuta in primul sector, apoi scaune albe de terasa de cartier in sectorul doi, niste tribune de Divizia C in spate si un stand cu bauturi racoritoare, popcorn si vata de zahar. Desi preturile, la fel de europene ca la intrare (7 lei popcorn mic, 10 lei popcorn mare, 5 lei o vata de zahar) ar fi trebuit sa tina oamenii la distanta, coada din fata chioscului parea ca nu se va termina inainte de inceperea spectacolului. In fata, langa scena, o duduie umfla de zor baloane de diferite culori, iar un clovn le rasucea, le invartea, pana acestea capatau forme de animale. Un balon: 5 lei. Spectacolul este structurat in doua parti: in prima parte numere de acrobatie, in partea a doua dresuri de animale. Prima parte a fost mai mult pe gustul spectatorilor adulti, care au putut admira in liniste formele apetisante ale domnisoarelor de pe scena si ale domnilor musculosi care le sustineau, in timp ce copiii se zbenguiau de zor prin sala, oarecum plictisiti. Cum intre cele doua parti s-a anuntat o pauza de zece minute, in sala s-a auzit o voce din difuzor: „? Pentru cei interesati, puteti face poze cu crocodilul la pretul de 20 de lei?”. Imediat, toti pustii s-au inghesuit pe scena in timp ce parintii scoteau, resemnati, sutele din portofel. Partea a doua a fost mai apreciata de copii: domnisoara pirat cu foca sa au primit ropote de aplauze, dar cel mai indragit a fost un „Indiana Jones”, urmarit prin toata sala de copii pentru a-i atinge animalele, iar de publicul feminin nescapat din ochi nicio secunda. Astfel ca spectatorii au putut mangaia serpi, crocodili, iguane, porci spinosi, un hipopotam si pelicani. Un alt numar deosebit a fost cel cu acvariul in care se afla un rechin, iar un inotator ii dadea de zor tarcoale. Desi parea pasnic si destul de neimpresionat de scufundator, Emidio ne-a asigurat ca, atunci cand va ajunge la maturitate, va fi un pradator feroce, dar si ca in prezent este un animal destul de periculos. La sfarsit, trupa a primit aplauze la scena deschisa, copiii entuziasmati au inceput harmalaia, iar mamicile s-au inghesuit la poze cu tanarul „Indiana Jones”.
Emidio Savio ne spune, la final, povestea circului Acquatico: „Suntem la a sasea generatie de circari. Familiile Bellucci si Medini au fost cele care au pus bazele Cirkus Acquatico. Sunt familii mari si nu le ajungea doar un circ, asa ca s-au desprins si acum opt ani au infiintat Aqcuatico. Unul dintre unchii nostri, care a fost in ’64 cu circul in Romania, ne-a sugerat sa venim aici, asa ca i-am urmat sfatul. 14 camioane si 20.000 de euro cheltuiti pe drum? Dar vad ca merita. Am fost la Timisoara, iar acum in sectorul 6. In acest loc vom sta 20 de zile, dar daca lucrurile vor merge cel putin la fel de bine ca in aceasta seara ne vom muta si in alte sectoare din Bucuresti!”.